Grup de suport

Ce este un grup de suport?

‣ Tipuri de grupuri

‣ Cum funcționează?

Un grup de suport este alcătuit dintr-un persoane care împărtășesc aceeași îngrijorare sau interes referitoare la o problemă de sănătate.

Grupul de suport (GS) se formează în jurul unei situații problematice: o boală (cancerul, diabetul, o boală de inimă, o dependență, anxietatea, depresia, o afecțiune psihiatrică) sau o situație de viață dificilă: doliul, îngrijirea unei persoane cu o afecțiune gravă etc.

Dacă în grupurile de terapie se întâlnesc pacienți cu afecțiuni similare sub coordonarea unui specialist (terapuet, medic, asistent social specializat), GS sunt diferite prin aceea că pot fi coordonate de o persoană care nu este un profesionist în domeniu și care are aceeași afecțiune sau care este interesată în respectiva afecțiune, cum ar fi un aparținător (un apropiat care îl îngrijește: un membru al familiei, un prieten, un coleg) al persoanei afectate. În unele cazuri, GS sunt formate de asociații non profit, ONG-uri, clinici sau alte tipuri de entități juridice.

Grupurile de suport pot fi organizate în diferite formate: în persoană, prin intermediul internetului sau prin telefon. Pot fi conduse de facilitatori profesioniști (asistenți medicali, asistenți sociali, psihologi) sau de un membru al grupului.

Unele grupuri sunt educaționale și structurate. Adică, liderul de grup poate invita un medic, un psiholog, un asistent social sau medical să vorbească despre un subiect legat de nevoile grupului. Alte GS se concentrează asupra acordării reciproce de sprijin emoțional și împărtășirii experiențelor.

Beneficiile grupurilor de suport

Indiferent de format, în GS veți găsi persoane cu probleme asemănătoare cu a dumneavoastră. Membrii GS își pot împărtăși propriile experiențe. Propriile modalități de a soluționa situații, își pot oferi alinare și sprijin moral. Între beneficiile participării la GS se numără:

• reducerea sentimentului de singurătate, izolare, vinovăție sau rușine.

• dobândirea unor abilități necesare pentru a face față situațiilor și recâștigarea sentimentului de adecvare și redobândirea controlului asupra propriei vieți.

• Exprimarea deschisă și onestă a emoțiilor

• Reducerea stresului, tensiunilor, a depresiei, anxietății și epuizării

• O înțelegere mai clară a ceea ce este de așteptat într-o anumită situație

• Obținerea cât mai multor informații corecte privind tratamentul disponibil, medici recomandați, terapeuți disponibili.

Avertismente

Ce ar putea fi în neregulă?

Ce ar putea să nu funcționeze?

• Unele GS pot face promisiuni false sau pot da speranțe nerealiste privind vindecarea unei anumite afecțiuni.

• Întâlnirile se transformă în sesiuni de văicăreală neconstructivă

• Un membru sau chiar liderul grupului insistă asupra întreruperii tratamentului

• Participarea la grup presupune eforturi disproporționate (financiare, de timp, fizice)

• Sunteți presați să cumpărați anumite produse sau servicii

• Grupul este întrerupt sau deranjat în timpul sesiunilor de unii dintre membrii săi sau de persoane din afară

• Deciziile sau acțiunile membrilor sunt supuse judecății sau criticii

Alte avertismente:

– Aveți grijă de voi, protejați-vă și protejații și pe ceilalți. Fiți politicoși și respectuoși. Spuneți când nu vă este bine.

– GS nu poate fi folosit pentru promovarea unor afaceri sau tratamente.

Cum să obții cât mai mult dintr-un grup de suport

Când vă alăturați unui grup nou, este posibil să vă jenați să împărtășiți cele mai intime problem cu oameni pe care nu îi cunoașteți. Ați putea ca, la început, doar să ascultați. Pe măsură ce veți putea împărtăși propriile idei și experiențe, veți câștiga mai mult din participarea la GS:

Amintiți-vă că: GS nu pot înlocui tratamentul medical. Spuneți doctorului că participați la un GS. Dacă vi se pare că GS nu vă este de folos, întrebați medicul dacă vi s-ar potrivi mai bine consilierea sau psihoterapia.

Iată câteva informații pentru persoanele de sprijin, pentru o mai bună înțelegere a felului în care viața și relațiile celor dragi sunt afectate de boala psihică, cum pot ajuta în cel mai potrivit fel și cum pot să aibă grijă de propria lor sănătate în același timp:

Ce se întâmplă?
Așează-te în papucii celuilalt.

Este foarte greu pentru cei care se luptă cu o afecțiune psihică să funcționeze normal. Toate aspectele vieții sunt afectate. Persoana poate fi mult prea tulburată ca să participe la activități sociale, acasă sau la serviciu, până la pierderea totală a interesul pentru orice activitate de îngrijire proprie (mâncat, spălat, igienă corporală, igiena somnului) sau pentru îngrijirea a copiilor și de multe ori chiar la pierderea bucuriei de a trăi, de a face orice.

Cei care luptă cu afecțiunea se pot simți copleșiți și incapabili să depășească toate aceste simptome. Din această cauză, adesea vor resimți un sentiment puternic de vinovăție, pentru că sunt conștienți că incapacitatea lor îi împovărează pe cei din jur și că în acest fel îi dezamăgesc, îi rănesc și îi înfurie pe ceilalți sau se pot apăra de vinovăție prin furie.

Să fii în locul tău

Prietenii și membrii familiei se pot găsi ei înșiși în situația de a trebui să facă față unei game largi de emoții neplăcute atunci când conviețuiesc cu cineva aflat în depresie. Fii sigur că nu ești singurul!

• Frustrare – este de înțeles să te simți iritat dacă persoana respectivă „nu-și mișcă fundul”, nu-și poate îndeplini obligațiile sau nu poate face nici cele mai mărunte lucruri.

• Furie – este posibil ca persoana respectivă să funcționeze bine în anumite situații (cum ar fi la muncă), dar să trăiască simptomele mult mai acut și să le descarce pe alții, când este acasă. Aceasta este cea mai frecventă sursă de supărare și conflict între membrii familiei care trăiesc cu cineva depresiv.

• Confuzie – spre deosebire de afecțiunile fizice (un picor rupt, de exemplu) nu este întotdeauna ușor să înțelegi limitările persoanelor cu depresie. De ce nu pot trebălui prin gospodarie sau nu pot merge la școală?! Poate fi de asemenea dificil să îți dai seama când este potrivit să discuți depre propriile tale nevoi sau probleme când persoana cu depresie pare atât de adâncită în propria ei stare?

• Retragerea – Așa cum persoana depresivă se retrage de obicei din activitățile cotidiene și pare a se izola, familia se poate retrage de asemenea, adaptându-se noului mod de funcționare, fără persoana respectivă, excluzând-o.

• Neliniște – Anxietate– nu este ieșit din comun să ajungi să te simți permanent îngrijorat, neavând certitudini legate de când și cum persoana pe care o iubești va „reveni la normal”.

• Vină – fiecare din membrii familiei se poate simți responsabili pentru a fi cauzat problema, sau pentru emoțiile pe care le trăiesc ei, ceilalți membrii ai familiei care sunt afectați sau persoana în suferință.

Ce putem face?
Strategii pentru a merge mai departe împreună

Recunoaște, conștientizează și acceptă situația cu care te confrunți. 

Afecțiunea psihică nu este o simplă „proastă dispoziție” sau un caz trecător de „melancolie”. De pildă, depresia este o boală reală. Este o boală dificilă și frustrantă care afectează nu doar individual ci pe toți cei cărora le pasă de ea / el. Este necesar un efort substanțial din partea pacientului și a familiei să se recupereze după impactul depresiei.

Acceptă lucrurile așa cum sunt.

Nici o familie nu este perfectă. Afecțiunea poate agrava dinamicile negative preexistente în familie. Acestea pot îngreuna producerea schimbărilor necesare în modul de viață, pentru depășirea situației.

Pe de altă parte, recuperarea completă după crizănu va rezolva neapărat toate problemele familiei.

Cultivați atitudinea „suntem în asta împreună”. 

O persoană care se luptă cu boala se poate simți complet singură. De fapt, fiecare dintre membrii familiei se poate simți complet singur în prezența bolii. Să păstrezi o relație de parteneriat cu o persoană afectată confirmă că ai intenția de a munci împreună cu ea pentru a depăși obstacolele pe care le veți întâmpina.

Nu învinovăți persoana afectată și nici pe tine. 

Este ușor să vrei să atribui vina când lucrurile nu merg bine, sau când provocările par insurmontabile. Dar recuperarea poate să înceapă pentru toată lumea numai când învinovățirea încetează. Nimeni, nici persoana cu depresie, nici soțul sau soția sa, părinții sau copii nu sunt responsabili pentru apariția depresiei. Totuși, toata lumea își poate asuma o parte mică de responsabilitatea în gestionarea ei.

Setați limite și așteptări realiste.

Înțelegeți că simptomele pe care persoana afectată le trăiește ca și posibile efecte secundare ale medicației îi pot răpi din abilități și capacități. În același timp, recunoașteți că nu puteți să faceți totul în locul lui / ei și nici nu îl puteți salva de toată suferința.

Organizați-vă activitățile zilnice, treburile gospodărești și responsabilitățile și învățați să le prioritizați știind că nu puteți face totul.

Poate de asemenea să vă fie de folos să gândiți în pași mici. Căutați modalități de a vă simplifica viața și a reduce lucrurile efortul la cel strict necesar. Ajută, d asemenea, o buna planificare si implicarea cât mai multor persoane în realizarea lor, inclusiv a persoanei afectate, în măsura în care acest lucru este realist. Cereți ajutorul!

Găsiți modalități mai bune de comunicare și de negociere.

Ocupați-vă de propriile nevoi și încurajați și persoana care este în depresie să își afirme propriile nevoi. Poate v-ar fi de ajutor să găsiți resurse în cărți sau articole privind idei de îmbunătățire a comunicării, a comunicării asertive, managementul furiei, cultivarea răbdării. Consilierea cuiva din afara familiei ar putea să vă fie de ajutor tuturor pentru a construi abilități mai bune de comunicare.

Nu lăsați ca emoțiile să vă copleșească.

Emoțiile sunt parte din viața de zi cu zi a oricărei familii. Dar este important să le opriți să devină prea intense, să vă copleșească sau să interfereze în funcționalitatea zilnică, să contribuie la un lanț distructiv de evenimente. De exemplu, când un membru al familiei este cicălitor, iritat sau se plânge, celălalt se poate enerva și se poate îndepărta (răci). Chiar dacă toate aceste reacții sunt de înțeles, ele nu sunt în nici un fel de ajutor. Decât să ți le inhibi și să le strângeți în voi, este mai bine să căutați modalități de a le exprima care să nu fie percepute ca ostile sau critice.

Discutați, planificați și faceți lucruri bune. 

Vorbiți cu cel care este afectat lucruri pe care le-ați putea face împreună ca parteneri sau ca familie și care ar putea fi plăcute. Amintiți-vă că intenția, gândul, gestul este cel care contează și nu mărimea sa. O plimbare sau un film poate oferi un răstimp necesar și poate oferi un pic de plăcere celor care participă.

Fiți activi

Când sunt deprimați, adesea oamenii nu mai sunt interesați sau motivați să facă mișcare. Dar activitatea fizică, chir și modestă, cum ar fi o scurtă plimbare, poate avea rezultate pozitive imediate. Încurajați persoana cu depresie să facă mișcare oferindu-vă să o însoțiți, pentru a vă crește împreună activitatea fizică.

Apropiați-vă de ceilalți. 

Grupurile de suport sunt potrivite pentru prieteni, membrii ai familiei și alte persoane care oferă îngrijire persoanelor care suferă o afecțiune psihică. Căutați persoane care se confruntă cu aceleași problemă. Puteți încerca ajutorul și sprijinul pe care îl puteți primi prin servicii sociale, consiliere, ajutoare sociale care vă pot sprijini ca să faceți față nevoilor familiei.

Vă puteți interesa la medic, la biserică, în spital, ONG-uri, Asociatii sau Fundații și le puteți căuta pe google sau FB.

Aveți grijă de dumneavoastră

Înainte de a-l putea îngriji pe altul, trebuie să ai grijă de tine însuți.

Toate aceste strategii recunosc importanța auto-îngrijirii aparținătorilor precum și a persoanei care se confruntă cu afecțiunea psihică.

Ca aparținător, este important să recunoașteți că sănătatea dumneavoastră este legată direct de sănătatea persoanei afectate.

Suferința ei / lui poate deveni propria voastră. Un studiu recent arată că 40% din cei care trăiesc cu cineva care suferă o afecțiune psihică poate fi atât de afectat încât să întrunească criteriile pentru a avea el/ea însăși nevoie de intervenție psihologică.

Dacă sunteți îngrijorați că ați putea fi afectat, dacă aveți problem cu somnul sau dacă suferiți agresați-vă medicului de familie, medicului curant al persoanei sau psihologului. În nici un caz nu neglijați aspectele privind propria dumneavoastră sănătate psihică!

Exista site-uri care oferă informații amănunțite despre cum poate cineva care se confruntă cu depresia să își facă propriul plan de auto-îngrijire care să completeze celelalte aspecte alte tratamentului. Multe dintre aceste strategii de auto-îngrijire pot fi adoptate și de către aparținători pentru a-și păstra sănătatea.

Contactați-ne

Pentru a accesa grupul de suport pe care îl organizez, mă puteți contacta prin e-mail sau prin mesaj privat prin facebook.