Contelații sistemice


Scurt istoric

În cei peste 30 de ani de la apariția ei, această metode de lucru cu sufletul a primit mai multe denumiri precum: „atingerea iubirii”, „ordinea iubirii”, „ordinele iubirii”, „mișcările sufletului”, sau „așezarea unui sistem” („systemaufstellung” în germană). 

În mod gradat, a fost adoptată denumirea de „constelație”, considerată cea mai expresivă, prin analogie cu dinamica ce guvernează interdependența dintre corpurile cerești.

Metoda constelațiilor familiale și sistemice a fost întemeiată de Bert Hellinger (16.12.1925 – 19.09.2019), care a servit ca preot Romano-Catolic timp de 20 de ani, din care 16 i-a petrecut ca misionar în Africa de Sud, la populația Zulu. În a doua parte a vieții, a intrat în lumea psihoterapiei experimentând psihanaliza, terapia primală, sistemică și analiza tranzacțională. 

În metoda constelațiilor se regăsesc elemente din terapia freudiană, jungiană, terapia primală (Arthur Janov), gestalt terapie, terapia de grup, analiza tranzacțională (Eric Berne), terapia familiei (Virigina Satir), Programarea Neuro Lingvistică, psihologia transpersonală, psihoterapia transgenerațională, psihodramă moreniană, filosofia fenomenologică și sunt utilizate noțiuni dobândite prin cercetări recente ale neuro științelor (câmpul morfo-genetic, teorii ale neuronilor-oglindă). Sunt incluse elemente ale ritualurilor șamanice și ale culturii Zulu cu privire la păstrarea în conșiința individuală a conștiinței colective. 

Beneficii, utilizare și obiective specifice

Metoda pornește de la considerentul că oamenii aparțin lumii naturale, că sunt conectați (conștient și inconștient) unii cu alții, cu precum și cu mediul în care își desfășoară viața, că sunt guvernați de o conștiință individuală și, mai presus de ea, de una colectivă, iar între ele, de o conștiință familială sistemică. 

În aplicarea ei, metoda constelațiilor a căpătat două dimensiuni: 

• una constructivistă (care are la baza ideea cauzei și efectului) în care se caută soluții, rezolvări, vindecări. Tentația de a căuta un remediu imediat este extrem de mare, însă riscă să limiteze clientul și facilitatorul la intenția pe care ei o formulează împreună și să continue să excludă exact acele elemente care s-ar putea releva printr-o atitudine deschisă, liberă de așteptări. 

• Cea de a doua abordare, fenomenologică, presupune observarea a ceea ce este (fenomenon = fenomen; logos = studiu), fără judecată sau critică, dintr-un loc al detașării de orice așteptare sau pretenție. Aceasta dimensiune solicită capacitatea individului de a accepta pur și simplu ceea ce este. Evenimentele de viață și faptele proprii sau ale membrilor sistemului sunt observate și recunoscute exact așa cum au fost, permițând aducerea în Arenă a elementelor din Zona Necunscută, Pata Oarbă și renunțarea la Mască . Cu alte cuvinte, permite prin insight, extinderea conștiinței dând o formă, un loc și un sens conținuturilor situate la marginea conștientului, dobândind în acest sens un efect vindecător.

Insight-ul este cel care va favoriza deschiderea către o nouă etapă a existenței, către o soluție nouă, un comportament mai adecvat, mai în acord cu propria ființă, o reducere a tensiunilor între conținuturile conștiente și inconștiente. Adică, apropierea de congruență. 

Scopul unei constelații familiale sau organizaționale este acela de extindere a conștiinței și de realizare a unui insight. Acesta este un prim pas către un sentiment de eliberare, o recuperare a puterii personale, o clarificare, o soluție sau chiar o vindecare. 

„Poate, uneori, vom reuși să mutăm bolovanii din râu cu ajutorul unei constelații, dar nu putem să direcționăm curgerea râului. Râul va merge într-acolo unde are el nevoie să meargă”. (Întoarcerea acasă- Barbara Morgan)

Întoarcerea acasă – Barbara Morgan

Ce este un sistem?

În Constelații, sunt considerate sisteme familiile, grupurile, asociațiile, colectivitățile de orice fel, constituite în jurul unei idei, valori, abilități, al unui scop sau în jurul unei caracteristici comune. De exemplu: familia de origine a unui individ, familia (tradițională, monoparentală, gay etc), cuplul, întreprinderi economice, partide politice, instituții, asociații profesionale, popoare, națiuni, alianțe etc.

Sunt considerați membrii ai unui sistem familial: părinții (cunoscuți, necunoscuți, recunoscuți sau nu), bunicii și părinții lor; frații și surorile individului; frații și părinții vitregi; părinții și frații naturali ai acestora; părinții și frații nelegitimi, verișorii, frații și surorile bunicilor care au avut o soartă grea, precum și toți cei care au suferit din cauza unui membru al sistemului, în orice fel, toate victimele (actelor de violență, înșelăciune, uzurpare, ale traumelor etc.), inclusiv cele de război. 

De asemenea, aparțin sistemului: agresorii oricărui membru al sistemului, indiferent de tipul de agresiune. 

Deși sunt deseori uitați pentru că nu se vorbește despre ei, aparțin sistemului: copii nenăscuți (născuți morți sau avortați), astfel că, atunci când ne referim la copii, îi vom include întotdeauna și pe aceștia, persoanele alungate din familie sau renegate, cei care s-au sinucis, copii adoptați – părinții și frații lor naturali, cei care au dispărut, persoanele ținute secrete de membrii familiei (parteneri ai aventurilor extraconjugale, spre exemplu), supraviețuitorii unor evenimente traumatice, oricine a afectat semnificativ în orice fel un membru al unui sistem și oricine a fost afectat de unul (victime directe sau indirecte ale acțiunilor unui membru). 

Ordinele iubirii sau legile de bună curgere a energiei vieții și informației între membrii unui sistem familial

În ciuda conotației rigide pe care o induce expresia „orders” – în limba română „ordine”, Bert Hellinger și-a dorit ca metoda lui să rămână deschisă, ne-dogmatizată și ne-limitată la teorii. 

De aceea, cărțile care au apărut după multele insistențe ale colaboratorilor săi au un stil conversațional și sunt compuse, în general, din fragmente din workshopurile pe care le-a condus, Hellinger considerând că tot ceea ce este sistematizat în cărți și manuale se transformă în dogmă, rămâne fixat și încetează să evolueze. 

Așadar, ordinele sau legile iubirii vor fi înțelese ca tendințe naturale, descoperite empiric, care structurează (pune în ordinea firească) inconștientul colectiv al oricărui sistem, în scopul de a conserva integritatea și bunăstarea grupului și a asigura curgerea firească a energiei vieții în sistem, dinspre antecesori spre succesori.

În conștiința individuală, respectarea acestor legi ale conștiinței colective determină o conștiință „bună” (un sentiment de inocență) și generează sentimentul respectării acestor legități sau o conștiință „rea” (un sentiment de vinovăție) – în cazul încălcării lor, la nivel conștient sau inconștient. 

Acestea sunt distorsiunile / încurcăturile, care apar în cadrul reprezentărilor interioare arhetipale, sursă a dramelor sistemice.

Apartenența 

Orice membru al unui sistem are un drept egal cu al oricărui altul de a aparține acelui sistem, fără nici o excepție.

Membrii excluși vor fi manifestați ulterior de un membru al familiei, la o generație sau câteva mai târziu, prin eșec, boală, dizabilitate sau sinucidere, infertilitate, incapacitate de a construi relații, dependențe etc. Sistemul caută în acest fel să se reechilibreze, aducând în atenția membrilor săi persoana uitată.

Ierarhia (ordinea)

Cei care au fost înainte, au prioritate în fața celor care au venit după.

A avea „prioritate” înseamnă a fi recunoscut, acceptat, onorat, respectat ca fiind primul și ca aparținând.

Într-o familie, prioritatea o are membrul familiei responsabil de inserția socială, securitatea materială și bunăstarea familiei în relație cu mediul ei. El va lucra în slujba partenerului său, care este responsabil de bunăstarea în interiorul familiei. 

Urmează apoi copii (întotdeauna vor fi incluși și cei nenăscuți, decedați, pierduți indiferent de cauză), în ordinea concepției. 

Primul partener semnificativ (cu care a fost logodit sau cu care a avut un copil născut sau nenăscut) al unuia dintre parteneri are prioritate față de partenerul actual. Același lucru se întâmplă cu copii proveniți din legături anterioare. Ei au prioritate față de partenerul actual și copii concepuți cu acesta.

În cazul adopțiilor, părinții naturali au prioritate în fața părinților adoptivi. 

Echilibrul

Se referă la felul în care este conservată armonia între ceea ce membrii unui sistem dau și ceea ce primesc de la acesta (darul de viață, grija, bunuri etc.).

Cei care dau vor da doar ceea ce au; cei care primesc vor primi numai ceea ce le este necesar.

Cei care au prioritate dau, ceilalți primesc cu respect și recunoștință.

În cazul în care această ordine este încălcată (de exemplu în cazul unui părinte care ajunge în îngrijirea copiilor), cei care dau în astfel de situații, o vor face cu respect față de poziția părintelui.

Cel care dă are o conștiința a „inocenței” , iar cel care primește va avea o conștiință a datoriei. De aceea preferăm să dăm și să vedem ce dăm, decât să primim și să recunoaștem ceea ce primim. 

Pentru conservarea unui parteneriat, echilibrul nu va fi niciodată perfect: cei care dau înapoi vor da puțin mai mult pentru ca binele să crească iar relația să se dezvolte. 

Cum se desfășoară o constelație

Facilitatorul 

Facilitatorul are rolul de a coordona desfășurarea unei constelații. O condiție esențială pentru un facilitator este capacitatea de a se retrage într-o poziție de prezență (centrare) din constelația clientului, într-o atitudine calmă, atentă și receptivă, lipsită de prejudecăți, critici, aprecieri sau intenție față de client și constelația sa, de acceptare și renunțare la orice fel de control, cu deschidere și încredere față de ceea ce urmează să se întâmple.

Clientul

Clientului i se recomandă aceeași atitudine deschisă, onestă, non-evaluativă și non critică, de acceptare a ceea ce i se va releva în constelație. Atunci când alege reprezentanții, o va face cu respect și recunoștință față de efortul și darul celui care accepta să îl ajute.

Reprezentantul

Pentru reprezentant, este recomandată aceeași abordare fenomenologică, lipsită de așteptări. Va accepta să fie reprezentant doar în măsura în care acest lucru este posibil pentru el (va da numai ce are). În momentul în care intră în câmpul constelației, va renunța la orice gând, prejudecată sau analiză, concentrându-și atenția asupra propriilor trăiri, asupra senzațiilor din propriul corp, urmând mișcările acestuia și exprimând senzațiile pe care le experimentează, atunci când i se cere. 

Constelația

Constelația începe cu o discuție între facilitator și client, în care este expusă problematica acestuia în contextul sistemului. Deși începe cu stabilirea unei intenții (a unui „obiectiv”), pe parcursul desfășurării constelației, participanții vor păstra atitudinea de deschidere, permițând manifestarea oricărui fenomen, indiferent de intenția inițială. În funcție de problematică, clientul se va reprezenta pe sine însuși în câmpul constelației sau va alege un reprezentant pentru propria sa persoană (va participa la constelație dintr-o poziție asociată sau disociată). Apoi va alege intuitiv reprezentanți pentru intenție. Din acest moment, toți cei prezenți rămân deschiși și atenți la propriile stări interioare. Facilitatorul sau clientul pot alege reprezentanți pentru membrii ai sistemului sau problematici, care ar putea aduce echilibru în respectarea ordinelor iubirii. 

Constelația va fi oprită atunci când se oprește și dinamica manifestată în câmpul constelației.

Se recomandă ca, după oprirea constelației, clientul să se abțină de la orice discuție despre constelație, pentru a evita raționalizarea insightului și a permite integrarea lui în ritmul său propriu. Același lucru este valabil și pentru ceilalți participanți.

În cazul muncii individuale, locul reprezentanților în constelație va fi luat de play-mobile alese de client sau facilitator, observând modalitățile de alegere a play-mobilelor, poziționarea lor în spațiul de lucru desemnat să constituie câmpul constelației și așezând clientul sau facilitatorul în locul fiecărui play-mobil pentru a facilita accesul la senzațiile și emoțiile care apar (tehnică asemănătoare pozițiilor perceptuale).

Important!

Trebuie foarte bine înțeles de către toți participanții că ceea ce se manifestă în constelație sunt reprezentări ale evenimentelor și dinamicilor așa cum au fost ele percepute de client și înmagazinate în psihismul său, de multe ori inconștient, nu adevăruri obiective. 

Harta nu este teritoriul!

De exemplu, un copil care se simte abandonat la apariția unui frate mai mic, poate să nu fi fost abandonat cu adevărat ci doar el să fi resimțit puternic senzația de abandon, din nenumărate considerente. Aceasta nu înseamnă că sentimentul său este inadecvat, ci doar că atitudinea esențială va rămâne non-critică. 

Este de asemenea important de observat că participanții aleși ca reprezentanți rămân în continuare ei înșiși, permițându-și doar, în mod intenționat, să răspundă dinamicii din câmpul constelației. 

De exemplu, reprezentantul mamei nu devine mama, ci este reprezentantul mamei, cel care își permite să perceapă „cum se simte” poziția respectivă în acea constelație, în acel moment, în acel context sub influenta tuturor factorilor.

De aceea, experiența de a fi reprezentant este de multe ori la fel de vindecătoare pentru cel care reprezintă ca și pentru client. 

Cei care participă doar susținând câmpul constelației, vor beneficia, de asemenea de experiența profundă a reconfigurării câmpului constelației. 

Constelațiile organizaționale

Constelațiile organizaționale (aplicabile oricăror alte sisteme decât cele familiale) au aceeași metodologie de desfășurare. Particularitățile apar în definirea ordinelor (legilor) care guvernează inconștientul lor colectiv. 

Membrii | Sunt considerați membrii ai unui sistem cei care îi aparțin în prezent sau au aparținut cândva (fondatori, asociați, angajați, clienți, furnizorii și grupul – țintă) precum și toți cei asupra cărora organizația a avut un impact major, cei care au avut de suferit în orice fel în urma activității organizației sau cei care au avut un impact semnificativ asupra ei. 

Apartenența | În termenii apartenenței se va urmări recunoașterea și acceptarea: situației financiare, a valorilor, misiunii, viziunii organizației, crizele prin care trece aceasta și membrii ei, greșelile comise, concedierile, restructurările, performanța și eșecul membrilor, respectul față de clienți și furnizori.

Ierarhia | În termenii ierarhiei, vor avea prioritate fondatorii și investitorii inițiali (chiar dacă mai fac sau nu parte din organizație, vii sau decedați), primii angajați față de cei care au venit ulterior, cei care au responsabilități în bunăstarea financiară, indiferent de vârsta lor sau de momentul intrării în organizație.

Echilibrul | În sensul echilibrului între a da și a primi, se va urmări dacă angajații sunt implicați în succesul companiei, dacă atunci când e nevoie sunt dispuși la eforturi suplimentare, dacă plata acestora este justă, dacă sunt recunoscuți de către superiorii lor ierarhici, precum și atitudinea lor de loialitate față de organizație.

Surse bibliografice

Întoarcerea acasă: un prim pas în lumea constelațiilor familiale – Barbara Morgan; Ed.Har Tios, 2012

O scurtă introducere în Constelațiile Sistemice – Lector univ. Drd. Ion Bucur, asociația ARTeS

Un val, un ocean – Bert Hellinger; Ed. Cartea Daath, 2012

Constelațiile familiale: terapie pentru suflet – Bert Hellinger, Editura Philobia, 2016

Traumă, atașament, constelații familiale. Psihoterapia traumei – Franz Ruppert, Editura Trei, 2012