SCOATE ELEFANTUL DE SUB PREȘ!

elefantDin când în când ne este dor de senzația de liniște, pace și armonie interioară, de sentimentul de a fi în acord cu noi înșine și cu cei din jur, de sentimentul că Lumea este un loc minunat și noi suntem o parte din ea.

Avem nevoie de baza solidă, pe care echilibrul interior ne-o poate da, ca să evoluăm. „Dați-mi un punct de sprijin și voi muta Pământul din loc" spunea Arhimede, iar acest platou al echilibrului interior ar putea fi, pentru fiecare dintre noi, punctul de sprijin pentru a transforma situațiile din viața noastră.

Ne simțim în echilibru când sufletul, mintea și corpul nostru sunt în acord. Adică, atunci când suntem conștienți de ceea ce simțim și ne exprimăm prin comportament în consecință.

Și pierdem acest echilibru interior atunci când una din dimensiunile ființei noastre se află în dezacord cu oricare alta. Cum se întâmplă când ceea ce credem despre noi (identitatea noastră interioară) contravine cu felul în care ne comportăm (cu ceea ce simțim, spunem sau facem).

Așa cum se simte un părinte grijuliu care își lovește copilul peste degete ca să nu le bage în priză, îl critică pentru a-l motiva să se străduiască mai mult sau îl ceartă atunci când se comportă nepotrivit.

Un alt exemplu este cel al îndrăgostitului intolerant: un SMS trimis cu întârziere, o întâlnire amânată sau un detaliu trecut neobservat declanșează un scenariu dramatic, încărcat de reproșuri, resentimente și lacrimi.

La serviciu, ne întâlnim cu cei care, după ceu au trecut prin serii de interviuri pline de emoții, imediat ce reușesc să își stabilizeze poziția, încep o noua etapă a „evoluției" profesionale: caută modalitațile cele mai eficiente de a se sustrage de la programul de lucru sau de la asumarea responsabilităților.

Pare de necrezut, dar dacă ne analizăm atent comportamentele, vom observa în viața de zi cu zi multe alte neconcordanțe între ceea ce simțim, credem și manifestăm.

Restabilirea prețiosului echilibrului interior presupune într-o primă variantă modificarea imaginii de sine - să acceptăm că suntem mai puțin minunați decât credeam iar ca a doua variantă, modificarea comportamentului (adică să demonstrăm prin fapte că suntem pe atât de minunați pe cât ne place să credem).

Ce este mai ușor de schimbat? Imaginea de sine (de părinte iubitor și protector, de iubită/iubit, în una de agresor – persecutor? din angajatul ideal pentru un post, în aceea a angajatul expert în evitarea muncii?) sau felul în care acționăm și reacționăm?

În cazul comportamentului, întrebati-va cât este de realist să convingeti cu 3 secunde înainte de contactul cu priza, un copil de cațiva anișori de o idee abstractă precum conductivitatea curentului electric; să acceptați că puteți să iubiți doar o persoană perfectă, ori să îi spuneți cu voce tare unui șef furios: „Da, eu am dat-o în bară!”?

Prespunând că faceți parte din majoritatea celor onești, care au răspuns cu: „foarte rar, spre niciodată", felicitări pentru sinceritate (că e mai bună decât toate)!

Trebuie să știți că este cât se poate de firesc să nu puteți opta pentru nici unda din variantele de mai sus, tendința noastră naturală naturală fiind de a ne proteja stima de sine (mai bine spus, simulacrul acesteia) și de a reacționa eficient (consum minim de energie cu maximum de rezultate).

Așa că, mintea noastră a găsit o a treia variantă: în care pur și simplu ne străduim să ignorăm incongruența pe care o simțim dând vina pe ceilalți pentru starea noastră de nemulțumire.

Nu e nici o surpriză că aceasta este cea mai populară alegere, pentru că se poate face într-o clipă, incoștient și în mod reflex! Este mai simplă „ascunderea elefantului sub preș" decât procesul de integrare a umbrelor noastre și modificarea comportamentelor, care solicita un efort conștient, substanțial, consecvent si de multe ori dureros de evoluție personală și maturizare.

Din păcate, prin eludarea conflictului interior, stima de sine va fi în continuare subminată, pentru că, la nivelul cel mai profund al sufletului nostru stimce facem.

Această „minciună prin omisiune” poate înșela mintea, însă rămâne prezentă în cel mai umbrit ungher al conștiinței noastre, în care am alungat informatia.

Deși suntem tentați să încercăm să evităm aceasta incongruență prin ignorare, ceea ce declarăm că este important pentru noi se dovedește, în cele din urmă, a nu fi și ceea ce facem. Pentru că, pur și simplu, nu putem să nu exprimăm ceea ce simțim. Nu ne putem rupe comportamentul de emoțiile latente din subconștient; putem doar să le blocăm accesul în mintea noastră (să le refulăm).

Iar atunci când ignorăm o parte importantă din noi, suntem în afara integrității noastre și vom avea un sentiment sâcâitor că suntem în conflict cu realitatea. Iar asta nu este deloc de ajutor pentru a atinge starea de echilibru interior.

Care este atunci soluția?

Primul lucru pe care îl putem face este să devenim mai conștienți de noi și mai prezenți în viețile noastre, în fiecare clipă. Unul dintre principiile de bază ale viețuirii conștiente este să exersăm observarea contradicțiilor care există între valorile și comportamentele noastre și să le acceptăm. Să ne dăm voie să fim imperfecți câteodată, ca să putem fi umani în general.

Când reușim să rămânem în contact cu noi înșine, acceptându-ne cu înțelegere defectele, limitele și neputințele, putem să fim suficient de onești referitor la cine suntem și abia apoi pregătiți să ne schimbăm, astfel încât să intrăm în armonie cu valorile care ne construiesc identitatea.

motto

 

Interesat sau doar curios? Scrie-mi la: tami.pascu @ gmail.com