ȘI DACĂ ... SUNTEM EXACT ATÂT DE FERICITI PE CÂT VREM?!

WBCând ne gândim la fericire, unora ne vine în minte o stare personală, dar pe care o putem trăi numai sub anumite condiții: succes în dragoste, profesie, familie, abundență.

Ca și cum fericirea se evaluează după înălțime, greutate, cantitate, brand edt. Ea nu mai este o stare personală interioară, care ne apaține, ci rezultatul trecător al unei situații exterioare, care depinde de atât de mulți factori pe care nu îi putem controla, încât devine aproape imposibilă. Și uite așa, starea mea de bine, de fericire, nu mai este o stare personală, ci una conjuncturală, un bun care se poate vinde sau cumpăra.

Atunci când spun: “imi doresc să găsesc fericirea”, hotărăsc (inconștient) că: “Nu am găsit-o” și așa că nu pot să fiu decât nefericit.

Atunci când condiționăm fericirea de oameni sau lucruri din afara noastră, precum: “voi fi fericit cand…(am sa-mi cumpar o casa, copiii mei vor creste, voi promova, voi ajunge la pensie, voi lua examenul etc.), ne planificam atent nefericirea pe termen lung, pentru ca aceste scopuri, o data realizate, vor fi urmate de, din ce in ce mai provocatoare.

Câtă vreme fericirea-obiect ne pare ascunsă într-un spatiu și un timp incerte, mintea noastră o va percepe îndepărtată și intangibilă. Ea este undeva, în afara mea, deci și în afara controlului meu. Și pentru că voi fi fericit cândva, proiectez să traiesc fără fericire în viitorul apropiat. 

O altă convingere obișnuită este că „Fericirea e scopul suprem / ultim al vieții”. Această credință m-ar putea îndepărt de fericire pentru că, dacă o găsesc, viața mea ar putea rămâne fără sens / s-ar sfârși pentru că mi-am atins scopul final; astfel încât am grijă să rămân în „competiție” neajungând niciodată la acest scop. Fericirea devine obsesia de a poseda surse de fericire, iar obsesia în sine este incompatibilă cu fericirea.

Sigur, simpla stare de bine nu ține loc de realizări, de împlinire, dar este o bază bună și plină de resurse pentru a putea face ceea ce dă sens vieții noastre.

 

Cultivarea starii interioare de fericire “aici și acum” se poate “antrena” prin câteva exerciții simple:

 

Exercițiul 1: Evocă o stare de pace interioară și de fericire

Fiecare dinte noi știe când este fericit. Cum știe asta? – păi fiecare om o simte pur și simplu: unii ca pe o căldură mare în piept, alții ca pe o senzație explozivă în partea superioară a corpului, sau ca pe un miros de un anumit fel, ori o senzație tactilă, o presiunde dulce în stomac, o culoare anume pe care o capătă lucrurile din jur etc.

Iată ce poți să faci:

Amintește-ți de un moment în care te-ai simțit fericit(ă) doar tu cu tine. Detașează-te de spațiul în care te afli momentan și amintește-ți unde erai. Oricum ar arăta acest loc, dă-ți voie, pentru câteva minute, să îți reamintești ce vedeai acolo, în acel moment de fericire pură și contemplă totul cu ochii minții, ca și cum ar fi acum în fața ta.

Ce zgomot de find se auzeau? O melodie? O voce? Un foșnet? Caută în memori și ascultă ca și cum s-ar auzi acum.

Era cald? Era frig? Amintește-ți. Ce miros simțeai? Evocă această amintire. Amintirea aceasta este legata de o anume aromă sau gust? Rememoreaz-o ca și cum ai trăi-o acum.

Fă exercițiul pe îndelte, fără grabă, lasă-te în voia memoriei simțurilor și bucură-te de ea cât mai mult. Cu cât îți vei aminti mai multe detalii și le vei evoca mai profund, cu atât mai puternică va fi starea ta de bine.

Și cu cât vei exersa mai des, cu atât mai ușor vei putea evoca starea de bine. În cele din urmă, starea de fericire va deveni un reflex, starea ta naturală. 

 

Exercițiul 2: Elimina toxinele

Ai grijă cu ce îți hrănești nu doar corpul, ci și mintea: gândurile pe care le cultivi, aspectele vieții asupra cărora alegi să te concentrezi, sau interpretarea pe care o dai evenimentelor. Pentru că orice lucru sau situație poate fi privită din mai multe perspective.

Și ai grijă ce dăruiești celor cu care intri în legătură: calitatea acțiunilor tale, emoțiile pe care le transmiți, intențiile pe care ți le setezi, credințele și ideile pe care le exprimi.

Mintea noastră (ca întregul organism) e construită să găsescă „scurtături”, adică să facă un efort minim, astfel încât să consume puțin și să conserve cât mai multă energie.

De aceea, vom tinde să folosim, atunci când interpretăm ceea ce receptăm, folosind cele mai „bătătorite” căi neuronale, dând mereu aceleși răspunsuri la același stimul, indiferent de context.

De exemplu, de câte ori cineva ne contrazice, am putea avea tendința de a tăcea, de a renunța la dialog. Pentru că în copilăria mică nu aveam voie să ne contrazicem părinții sau profesorii sau alte persoane investite cu autoritate. Doar că este imposibil să fim tot timpul, cu toata lumea și în orice situație de acord. Astfel că, pentru a putea realționa cu cei din jur, este important să ne dezvoltăm abilitățile de comunicare asertivă.

Un alt efect al tendinței de a economisi energie este generalizarea. Pe cât de frecvent, pe atât de ușor de observat: este suficient să ți se spună în primele clase că scrii urât ca să rămâi cu impresia că asta îți este caracteristic. Sau este suficient ca un sportiv să să fie campion, iar asta îl va transforma într-un erou național și un model de viață pentru toți admiratorii săi.  

Este în regulă să generalizăm, fără această abilitate nu am putea învăța nimic nicodată. Doar să ne permitem, din când în când, să medităm asupra propriilor noastre convingeri. Să ne întrebăm dacă felul în care reacționăm câteodată nu cumva este unul automat? Este răspunsul nostru potrivit în situația dată? Ne-a servit în cel mai bun mod posibil? Oare puteam face altfel, astfel încât să obținem altceva? Atunci când cineva ne contrazice o face pentru că unul din noi doi greșește (și în nici un caz nu suntem noi cei care greșim) sau are informații diferite de ale noastre astfel că a ajuns la o altă concluzie? Singura modalitate de a reacționa este refuzul de a continua orice dialog sau putem racționa si altfel: întrebând pur și simplu de ce crede asta și ascultând răspunsul?

Dacă lumea nu este un loc rău și plin de amenințări și pericole ci un prilșej de a învăța ceva nou în fiecare zi, de a întâlni oameni cu care să ne completăm, de la care să învățăm și care să învețe ceva de la noi?

 

 Exercițiul 3: Cultiva starea de fericire cu regularitate

VA URMA